Angajații Institutului Național de Statistică anunță proteste zilnice. Salariații spun că sunt discriminați
Angajații Institutului Național de Statistică membrii de sindicat vor avea câte o întâlnire de 15 minute, în fiecare zi, în timpul pauzei, în care vor protesta în fața instituției din cauza discriminării salariale pe care o invocă. Aceștia spun că sunt tratați diferit față de alte categoriii de salariaţi care aparțin administraţiei centrale.
Portest la INS. Angajații își cer drepturile în curtea instituției
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA și Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB (membru al acestei federații) au cerut în nenumărate rânduri, în ultimii ani, scoaterea fără echivoc a discriminării salariale a angajaților din Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Direcţiilor Judeţene de Statistică în raport cu alte categorii de salariaţi din administraţia centrală.
Deși ar fi trebuit ca începând cu 1 ianuarie 2022 aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază a aceştia au, în continuare, veniturile blocate la nivelul anului 2020, ȋn vreme ce alte instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi INS, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017.
Acești angajați au rămas la veniturile din 2020, deși la începutul anului grila de salarizare ar fi trebuit să fie alta, iar salariații să aibă veniturile de bază ferente grilei de salarizare pentru anul 2022. Și asta nu e tot, problema vine atunci când salariații altor instituții din subordinea Secretariatului General al Guvernului, cum este şi INS, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017.
Ca urmare a acestei situații, membrii de sindicat vor să organizeze mai multe procese la nivelul SINSB, pentru ca problemele pe care le are angajații INS să se rezolve. FNSA spune că va fi alături pe parcursul tuturor acțiunilor lansate de membrii Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică București.
Pe de altă parte, salariul mediu net a fost în luna martie 3937 lei, în creștere mai mare cu 216 lei față de februarie (+5,8%), a transmis joi Institutul Național de Statistică. Creșterea aceasta la salariu nu e simțită însă și în puterea de cumpărare, dacă ținem cont că dintr-un salariu mediu în martie luai 984 kg de cartofi, în vreme ce cu o lună înainte îți permiteai 1353 kilograme din salariu.